Este acea perioadă a anului în care ritmul încetinește și ne aplecăm mai mult, mai îndelung, asupra lucrurilor care contează pentru noi în profunzime. E perioada în care miroase a lemn de brad și, poate, a lemn de foc la gura sobei. E vremea Sărbătorilor, e vremea gândurilor bune, a recunoștinței de la suflet la suflet, de la om la om.
Suflet… Alma înseamnă suflet în limba spaniolă și din suflet noi, echipa Alma Parchet, ne-am încetinit din ritmul din vâltoarea anului 2022 să vă mulțumim public. Alma este tot ce investim noi în această firmă.
Doar, public, pentru că voi sunteți în gândurile noastre în fiecare zi.
Vă mulțumim…
Vouă, clienților noștri…
Vă mulțumim că ați ales parchet din lemn și produse de calitate pentru casele voastre.
Vă mulțumim că aveți încredere în serviciile noastre la cheie și ați ales confortul vostru, spre satisfacția muncii noastre.
Vă mulțumim că ne provocați ca de la zi la zi, de la an la an, să fim mai buni pentru voi.
Vă mulțumim…
Vouă, colaboratorilor noștri, care ați făcut lucrările Alma Parchet posibile la calitatea pe care noi o cerem pentru clienții noștri.
Vă mulțumim pentru că ați fost alături de noi și ați respectat exigențele noastre spre satisfacția clienților și a noastră.
Vă mulțumim că noi creștem împreună.

Vă mulțumim…
Vouă, furnizorilor noștri, care ați creat pardoseli minunate pentru toți clienții noștri.
Vouă furnizorilor noștri care creați finisaje, adezivi și accesorii care durează pe viață, așa cum durează pardoselile pe care le alegem pentru clienții noștri.
Vă mulțumim…
Vouă tuturor celor care sunteți aproape de noi, chiar dacă sunteți departe sau online. Vă mulțumim că ne susțineți, sfătuiți, urmăriți, încurajați.
Vă mulțumim!
Din suflet,
Echipa Alma Parchet
Share
Georgiana Enache
Bine te-am găsit!
Sunt Georgiana Enache, fondatoare a Alma Parchet și mă bucur să te primesc în mediul meu. Pentru mine lemnul e o prezență constantă în viața mea pentru că am copilărit la munte. Acolo lemnul era o parte din viața noastră, era parte din ritmul zilnic. Acolo, privindu-l și înțelegându-l, am observat viața lui și de aici respectul pentru lemn. Apoi e din familie, tata a fost lucrător forestier și, din nou, lemnul era parte din poveștile de familie. Așa am dus mai departe ideea că lemnul este un material viu care trăiește și după ce a fost tăiat.
Am 19 ani de experiență în domeniul parchetului. Am început mai întâi ca angajat, am învățat meserie pas cu pas, practic, nu din cărți. În 2011 am făcut trecerea către antreprenoriat și am fondat Alma Parchet, un proiect construit pe aceleași valori pe care eu le am: respect pentru material, atenție la detalii și dorința de a livra lucrări care rezistă în timp.
Astăzi, activitatea mea este definită de echilibru între estetic și funcțional, consider să urmăresc soluții potrivite pentru fiecare spațiu și fiecare client, dincolo de tendințe efemere. Aceasta pentru că, în opinia mea, parchetul este prima mobilă în casă, baza pe care se construiește confortul unei case sau identitatea unui spațiu. Eu spun că parchetul transformă casa în acasă.
Mă implic în fiecare proiect din convingerea că lucrurile durabile se fac cu grijă.











































































